STIRI
Bulgaria renunta la strategia aderarii la zona euro, pe moment

Bulgaria renunta la strategia aderarii la zona euro, pe moment
05 September 2012


Imaginea 1 din 2


Pana de curand, Bulgaria isi propunea sa adere la euro la 1 ianuarie 2015.

Dupa ce autoritatile de la Varsovia au declarat ca Polonia va adera la zona euro dupa ce tarile din regiune isi vor rezolva problemele generate de criza datoriilor, Bulgaria a anuntat ca abandoneaza proiectul sau de trecere la moneda unica din cauza deteriorarii conditiilor economice si a incertitudinilor care invaluie perspectivele UE.

„In acest moment, nu vad nici un avantaj legat de intrarea in zona euro, vad numai costuri. Este prea riscant pentru noi si exista o oarecare neclaritate privind regulile si ceea ce vor deveni ele intr-un an sau doi”, a declarat ministrul bulgar de finante, Simeon Djankov.

Bulgaria a adoptat moneda LEVA (LEU - in limba bulgara) in 1881 la o valoare egala cu cea a francului francez. Leva,  sau "leul bulgar" cum l-am putea numi, a suferit numeroase devalorizari si reevaluari, in prezent fiind corelat cu euro. Bulgaria are astazi una dintre cele mai mici datorii publice din UE si ministrul de finante bulgar a precizat ca pentru anul in curs se anticipeaza o crestere economica de aproximativ 1,5%. Bulgaria incearca sa respecte o stricta disciplina bugetara pentru a nu pune in pericol moneda nationala (de la aparitia euro stabila la cursul 1.95583 leva = 1 euro). 

Ministrul de finante Simeon Djankov este nascut la 13 iulie 1970, are doi copii, precum si masterat și doctorat la Universitatea din Michigan, SUA.

Djankov a fost economist-sef la Banca Mondială, din 1995 până la alegerea sa în calitate de ministru bulgar de Finanțe. El a participat la diverse programe ale Băncii si este autorul principal al Raportului anual Bancii Mondiale World Development Report 2002 si autorul a zeci de articole in Quarterly Journal of Economics, American Economic Review, Journal of Finance, Journal of Financial Economics, Journal of Public Economics. El este creatorul raportului anual Doing Business Report, publicatia cea mai bine vanduta grupului World Bank. (in mai mult de 100 000 de exemplare). Ministrul bulgar este cotat intre primii 100 cei mai citati economiști din lume si a stabilit un think-tank de la Universitatea Harvard.

info: incomemagazine.rominfin.bg


inapoi la toate stirile