STIRI
Atelierul European de Teatru la Ruse

Atelierul European de Teatru la Ruse
26 June 2013


Imaginea 1 din 6


Luni 24 iunie 2013 a inceput la Ruse (Bulgaria), cea de-a doua ediție a Atelierului European de Teatru. Acesta este un forum de colaborare artistică între teatre din Ruse, Sofia, Bucureşti, Giurgiu şi Ulm (Germania) a cărui primă ediție a avut loc în 2012, la inițiativa lui Orlin Diacov, directorul Teatrului “Sava Ognyanov” din Ruse și a Dorinei Lazăr, director al Teatrului Odeon din București.

Directorii de teatru din Ruse, Giurgiu, Bucureşti, Sofia, Ulm (Germania), precum și reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai Prefecturii şi Primăriei din Ruse și București au discutat despre necesitatea și oportunitățile de colaborare, inclusiv despre ideea unor reprezentații de teatru mobile, pe cursul Dunării.

În anul 2012 s-au pus bazele acestei colaborări teatrale dunărene. Teatrul Odeon a participat la primul Atelier European de Teatru cu spectacolul Pyramus&Thisbe 4 You. In martie 2013, colaborarea a continuat prin organizarea la Bucureşti a programului odeon.art 7 - Zilele Culturii Bulgare, în cadrul căruia au fost prezentate producţii ale teatrelor din Sofia (Intrigă şi iubire, Teatrul Sofia) şi Ruse (Medeea, Teatrul “Sava Ognyanov” Ruse). În cadrul celei de-a doua ediții de anul acesta, Teatrul Odeon a prezentat "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită" de Bertolt Brecht, în regia lui Dragoş Galgoţiu.

În cadrul ediției din acest an, un alt teatru bucurestean reputabil s-a alaturat Atelierului European de Teatru de la Ruse: Teatrul Masca va prezenta în aceasta seară spectacolul "Ţara unde îngerii vin degeaba" de Gabriel Garcia Marquez.

Povestea plaseaza actiunea in America Latina, intr-un sătuc populat parcă de personajele lui Gabriel Garcia Marquez printre picturile Friedei Kahlo. Un înger poposește in acest spatiu guvernat de decretele Dictatorului, figură ignorantă si autoritară ce încearcă sa se substituie Divinitații. "Acesta e miracolul pe care l-am asteptat atâția ani?", se intreabă oamenii, declanșând astfel o înlănțuire de întâmplări ce conturează o realitate dură, nemiloasă, in care singura regulă pare a fi cea din dictonul "Pâine și circ".

Mihai Malaimare, Directorul Teatrului Masca declara că spectacolul... "invită sa descoperiți o lume în care realul se împletește cu fantasticul, in care istoria este un exercițiu al uitării si libertatea un cuvânt golit de sens".

Spectacolul este o radiografie a unei lumi unde oamenii dorm somnul nefericit al rațiunii, iși ingroapă dreptul la fericire si admit sa fie personajele unei ridicole și tragice comedii despre pierderea oricărei iluzii. In această lume îngerii iși trăiesc marea, profunda nefericire, aceea de a veni, mereu si mereu, degeaba.

Distributia:
Ingerul- Sebastian Ghita
Senatorul - Cosmin Cretu
Preotul - Aurel Sandu
Politistul - Valentin Mihalache
Nevasta politistului- Iulia Dumitru
Femeia - Alina Craita
Ologul - Mihai Hurduc
Tanara – Emilia Manea
Tarfa - Oana Dragnea
Omul cu umbrela - Eugen Fetescu
Tanarul – Cristian Neacsu

Realizatori :
Scenariul şi regia – Anca Dana Florea si Mihai Malaimare
Asistent regie- Ana Maria Pislaru
Costume – Popp Ruxandra
Scenografie - Puiu Antemir
Muzica – Vasile Manta
Coregrafie - Simniceanu Ileana Mirela

Alte spectacole din programul Atelierului european de teatru de la Ruse:
Medeea – Mama mea (Atelierul de Teatru Sfumato, Sofia),
Medeea (Teatrul Sava Ognyanov, Ruse).


inapoi la toate stirile